TBD SEO

DKV Euro Service: News und Presse

19.06.2017 back press release

“Aşteptăm cu nerăbdare a doua parte a proiectului”“

După finalizarea “primei părți” a proiectului, Robert Vass, country manager DKV România și Ungaria şi Andreas Leber, project manager DKV BOX ITALIA, prezintă primele discuții cu operatorii de taxe de drum locali despre implementarea un singur dispozitiv de taxare pentru întreaga Italie.

DKV se află în prezent în proces de certificare ca emitent al propriilor unități de bord în Italia. Cu aprobarea asociației operatorilor de autostrăzi italieni, AISCAT, compania a avut o realizare importantă la jumătatea lunii februarie: aprobarea oficială a testelor bilaterale și a negocierilor contractuale cu cei 25 de operatori de autostrăzi. După această "prima repriză", Robert Vass și Andreas Leber ne prezintă drumul lor de până acum despre introducerea aparatului de bord unic pentru toată Italia, precum şi etapele viitoare.

Domnule Vass, domnule Leber, se pare că aţi reuşit să demaraţi discuţiile.

Vass: Da, e adevărat. Cu 25 de operatori de autostrăzi, Italia este foarte eterogenă din acest punct de vedere. Dar majoritatea discuţiilor au loc în zone din jurul oraşelor mari: Milano, Torino şi Roma. Dar acest lucru facilitează planificarea.

Cum au decurs discuţiile cu primul operator?

Leber: Am găsit deschidere. AISCAT le-a oferit în prelabil tuturor membrilor informaţii detaliate, ceea ce a însemnat că am reuşit să coordonăm următorii paşi ai procesului de certificare cu operatorii de taxe de autostradă. Ministerul infrastructurii și transportului ne sprijină, de asemenea, în eforturile noastre.

Ce se va întâmpla în următoarea perioadă?

Vass: În acelaşi timp, se vor stabili proceduri ample de testare. Unitatea de bord (OBU) pentru teste va fi trimisă furnizorilor de IT, testele se vor desfăşura în centrele locale şi la staţiile de taxare şi se vor crea interfeţe pentru schimbul de date. Întregul lanţ al procesului trebuie acoperit şi totul trebuie să funcţioneze.

Leber: Nu în ultimul rând, vom negocia contracte cu operatorii de autostrăzi individuali. Acesta este un punct important și există o mare nevoie de coordonare.

Ce este deosebit la dispozitivul DKV ITALIA?

Leber: Dispozitivul DKV ITALIA este o premieră: utilizatorii pot alege pentru prima dată un furnizor de servicii alternativ și independent pentru facturarea taxelor în Italia. Dispozitivul în sine este o nouă dezvoltare tehnologică care detectează automat vehiculele și calculează taxele pe toate autostrăzile din Italia.

Vass: Până în prezent, acest lucru necesita două sisteme de facturare - dispozitivul Telepass și DKV Viacard. Cu DKV BOX ITALIA e necesar numai unul singur. Este ușor să vă înregistrați prin contul de client DKV, iar clienții vor face economie la taxa lunară pentru un al doilea dispozitiv de plată. Prin intermediul portalului web DKV, clienților li se oferă informații actualizate despre tranzacțiile efectuate.

Au clienții DKV avantaje suplimentare?

Leber: Dacă deja eşti înregistrat la Consorzio DKV Euro Service automat beneficiezi de reduceri maxime, deoarece volumul total al călătoriilor membrilor este luat în considerare la elaborarea reducerilor. Oferta este destinată tuturor companiilor de transport cu sediul în UE.

Concret, cât de mult pot economisi membrii Consorzio?

Vass: Membrii noștri beneficiază de o reducere anuală de până la 13% la taxele de autostradă în Italia. Acesta este nivelul maxim de reducere pentru vehiculele din clasa de emisii Euro 5. De asemenea, tot de o reducere de până la 13% au şi la taxa tunelurilor. Membrii Consorzio se bucură, însă, şi de multe alte beneficii.

Leber: De exemplu, de reduceri imediate la călătoriile într-o singură direcție prin tunelurile Fréjus și Mont Blanc.

Ce urmează pentru dispozitivul DKV ITALIA?

Vass: Așteptăm cu nerăbdare "a doua repriză” a proiectului. Dacă totul va continua la fel de bine ca până acum, cred că vom putea lansa DKV BOX ITALIA în al patrulea trimestru din 2017.