DKV LIVE
Asistentul dumneavoastră digital pentru mobilitate inteligentă

two men in front of a truck chatting with a tablet in ones hand

Faceți din compania dvs. un pionier inteligent
cu DKV LIVE

DKV LIVE vă ajută să automatizați și să digitalizați procesele administrative și manuale din flota dumneavoastră. Cu ajutorul funcțiilor noastre inteligente, DKV LIVE nu numai că reușește să reunească toate activitățile flotei dvs. pe o singură platformă, dar vă permite și să vă gestionați flota în mod transparent și digital.

Descoperiți în detaliu caracteristicile noastre și beneficiați de ele în fiecare zi:

Verificați în timp real unde, când și cât de mult combustibil este alimentat. Toate operațiunile de alimentare sunt înregistrate automat în portal și pot fi comparate cu datele de consum ale vehiculelor. Conduceți vehiculele dvs. către cea mai bună stație de alimentare în timp real. Având acces la cea mai mare rețea de acceptanță din Europa, formată din aproximativ 67.000 de stații de alimentare, DKV LIVE vă facilitează mai mult ca niciodată planificarea alimentării cu combustibil.

Funcția nu numai că vă oferă o imagine de ansamblu a tuturor activităților de alimentare a vehiculelor dumneavoastră, dar în plus detectează și previne furtul de combustibil. DKV LIVE detectează utilizarea abuzivă a cardurilor de carburant furate, precum și deviațiile de la activitatea obișnuită de alimentare și raportează aceste alerte în portalul online imediat ce apare o suspiciune de utilizare abuzivă. Cardurile afectate pot fi dezactivate automat și în timp real.

Localizați toate vehiculele pe o hartă în timp real cu ajutorul urmăririi GPS. Estimați când vor ajunge mărfurile la client și dacă vor exista ambuteiaje pe traseu. Vizualizați distanța parcursă și verificați când au fost vehiculele într-o anumită locație. Obțineți informații suplimentare în jurnalul de bord pentru a analiza timpii de conducere. Aceste date sunt stocate pentru dvs. retroactiv timp de 12 luni, astfel încât să aveți întotdeauna cea mai bună transparență posibilă cu privire la flota dvs.

Planificați-vă rutele de la început până la sfârșit cu ajutorul DKV LIVE - Introduceți adresele pentru locațiile de încărcare și descărcare, datele despre șoferi, vehicule și încărcătură și activitățile din portalul web DKV LIVE. Apoi, stabiliți traseul și trimiteți aceste informații către dispozitivul mobil al șoferului dvs. prin intermediul portalului web. Astfel, șoferul se poate îndrepta direct către stațiile pe care le-ați specificat și poate desfășura activitățile planificate fără alte întrebări. Cel mai bun lucru este că veți avea întotdeauna toate datele relevante la îndemână și veți putea urmări evoluția curselor.

În plus, utilizați noua noastră funcție de chat și comunicați direct cu șoferul dumneavoastră! Prin intermediul portalului web DKV LIVE, puteți trimite mesaje pe dispozitivele mobile ale șoferilor dvs. și astfel rămâneți conectați în timp real și fără apeluri telefonice deranjante.

Tahografele digitale sunt obligatorii în statele membre ale UE. Datele trebuie să fie citite și stocate. Asistentul dvs. digital vă îndeplinește obligațiile legale direct de la birou și se ocupă de descărcarea datelor fără contact.

Beneficiați de schimbul permanent de date cu flota dumneavoastră: datele operaționale, evenimentele, precum și timpii de conducere și de odihnă ai tuturor vehiculelor sunt afișate direct pe tabloul de bord. Puteți vizualiza în orice moment toate datele importante despre flota dvs.

Instalați DKV LIVE Box și începeți călătoria digitală

Pentru ca instalarea DKV LIVE Box în vehiculul dvs. să fie cât mai comodă, am pregătit pentru dvs. instrucțiuni detaliate.

Descărcați manualul de instrucțiuni

Solicitați acum o ofertă cu titlu indicativ!

Bucurați-vă de toate avantajele consultanței oferite de DKV : consiliere onestă, personalizată și gratuită pentru cardurile de alimentare și de servicii.

Citiți Politica de confidențialitate aici.

* Câmp obligatoriu